joi, 23 decembrie 2010

istoricul parohiei rapolt


În satul  Rapolt din vremuri necunoscute a existat Biserica Ortodoxa. Satul exista ca asezare  omeneascǎ înca din anul 1332, atestat documentar, aşa că si biserica satului va fi fost tot asa de veche.
       Actuala biserică este cladită pe temelia bisericii vechi, se vede vechiul soclu. A fost construită înainte de 1795, an în care a fost sfintită aşa cum aratǎ inscriptia gravată în piatră şi zidită la temelia turnului
       I s-au făcut mai multe intervenţii de reparaţie pe parcursul anilor, cea mai însemnată s-a făcut intre anii 1908-1912 sub păstorirea vrednicului preot Vasile Păltinean şi sfinţită în ziua de 10august 1910, de către arhiepiscopul Ilie Miron Cristea de la Arhiepiscopia de Alba-Iulia şi Sibiu, viitor episcop de Caransebeş apoi Mitropolit al Ungrovlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxă Română.
       Cu privire la construirea celei dintâi biserici nu avem dovezi scrise, asa ca nu se poate afirma că ar fi fost ctitoria unui anume personaj, mai mult suntem îndreptăţiţi să credem că cea dintâi biserică din Rapolt a fost opera şi darul obştei creştine ortodoxe din parohie care a lucrat cu braţele şi a şi finanţat lucrarea de bunăvoie cu bani. Despre aceste daruri nu avem dovezi, preoţii din acele vremuri nu aveau registre în care să consemneze întreaga lucrare de ajutorare. Oarecare evidenţă avem de la reparaţia din anii 1909-1910 dar şi aceasta prea sumară.
       Pe parcursul vremii s-au mai executat lucrari la biserică ca şi la casa parohială şi la scoala confesională ortodoxă toate finanţate din darurile în bani şi materiale ale enoriaşiilor, precum şi cu muncă făcute cu bunăvoie, dar nici acestea nu au fost contabilizate.
       În evidenţele existente, conduse aşa cum s-a putut de către preotii timpului şi in special  de către Pr.Nicolae Mermezan 1874-1908 reiese că singurul venit bănesc la dispoziţia epitropiei parohiale este aşa numita ,,sidoxie”.
       Obiectele de cult şi acestea foarte simple şi din materiale foarte comune, erau procurate de la anumiţi comercianţi ambulanţi de către enoriaşi şi donate bisericii. Tot aşa şi icoanele pe sticlă sau lemn care împodobeau într-o foarte mică măsură biserica.
       Casa parohială iniţial a fost construită sub pastoraţia unui foarte vrednic preot venit aici de la parohia Gelmar pe nume Nicolae Dragoţel 1850-1873. Casa parohiala s-a construit tot cu contribuţia bănească si cu munca benevolă a răpoltenilor, ea fiind asezată mai departe de biserică în ,,Piaţă”.
Cercetănd evidenţele financiare ale parohiei pe anul 1873-1908 se constată că parohia avea şi un fond de cereale pe care îl administra, de unde se realizau venituri baneşti menite să menţina din punct de vedere gospodăresc preotul. Pe timp de iarnă cerealele se împrumutau celor lipsiţi pentru ca toamna când le recoltau să le înapoieze cu oarecare dobândă tot în natură. Când fondul de cereale atingea cota maximă în magazie, o parte din cereale se vindeau, sau atunci când epitropia avea nevoie de bani recurgeau la aceeaşi vânzare contra numerar.
Această stare de lucru a dăinuit până în anii 1908-1909. Trebuie menţionat că în această perioadă Biserica deţinea proprietate agrară sau forestieră, acel fond de cereale s-a format din donaţiile credincioşilor şi din productiile de pe terenul parohiei.
       Iată mijloacele şi metodele de care trebuiau să se folosească înaintaşii noştri spre aşi putea susţine cu demnitate biserica şi asezămintele ei.
După anul 1909 Biserica a intrat in posesia pământului care îl deţine acum fie prin donaţii, fie cumpărând teren.
 Odată cu venirea preotului Gheorghe Popa fondul de cereale îşi sistează activitatea în schimb încep donaţiile în bani jurnalizaţi şi a obiectelor inventariate conform instrucţiunilor venite de la forurile superioare în anul 1914.
În anul 1958 s-a construit antreul de la Biserică, suma care s-a plătit a fost de 6957 lei
În anul 1962 s-a cumpărat policandru cu suma de 2530lei
În anul 1976 se achiziţionează clopotul cu suma de 43080 sumă donată de către credincioşi timp de un an.
        In anul 2006 biserica beneficiaza de incalzire centrala pe lemne, achizitionata cu ajutor de la Primaria Rapolt, Consiliul Judetean si ajutoare de la credinciosi.
       In anul 2008 se construieste trotuarul din jurul bisericii, un merit deosebit il au oameni din sat impreuna cu consiliul comunei rapolt si consiliul judetean

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu